contra-naraţiuni...

Marea Evadare din Panopticum


Într-o discreţie absolută, împreună cu „celălaltul“ sinelui meu, cu
alte avataruri, alter-ego-uri şi câteva holograme de încredere,

Capabile să internalizeze dualităţi şi să Vadă –

dincolo de Oglinda Falselor Nevoi, în care defilează
Împăraţi Dezbrăcaţi, Basme pøliticø-ecønømicø-religiøase
(sic!, adică exact aşa, scris cu ø, de la zero barat!),

manechine Modificate estetic, personaje de telenovelă şi
Multe, foarte multe reclame –

Potenţialităţile Virtuale ale eventualei reuşite,
am pregătit evadarea din
„CADRUL“ Birocratic al... Cotidianului!

Comunicând prin Dialogii Ventri-locvace, pentru
a nu fi depistaţi de Argusul din Panoptic că
încercăm ceva ieşit din numitorul comun, am plănuit

să folosim Teoria TOTULUI,

strecurându-ne felia unidimensională
prin membrana bi-dimensională,

vibrând (de plăcere virtuală) în
toate cele unsprezece dimensiuni
ale Universului, pentru a scăpa...

deşi îşi doreau cu toţii să evadeze,
Unii aveau rău de înălţime, alţii aveau rău de profunzime –

nu tu o bârfă cinstită, o telenovelă şi nicio dulce reclamă a Raiului...
pe Pământ, pe Muntele Olimp (mai degrabă, pe Muntele lui Venus),
în stratosferă (cu aerul condiţionat dat la maxim!) sau
altundeva în locurile credinţei oarbe fără telescop!...

Li s-a făcut de-a dreptul rău când au auzit

cum aveam să folosim cu mare atenţie firul
fragil al Telomerului, de care depindea viaţa tuturor,
pentru a-i rupe cât mai puţine diviziuni,
scurtând-o prematur şi iremediabil...

Toate Subiectivismele Limitate în ştreangul cărora

atârnau vieţile mărunte, cu sufletele lor microscopice
şi egoismele lor supradimensionate, urmau să fie lăsate
în Panopticum, să cânte Corul Antic, cu refrene disco...

în vreme ce ei aveau să se depărteze, cu înţelepciunea
minţii de pe urmă, care-a ieşit din tranşeele certitudinilor
mumificate, către periferiile lichide ale celorlalte dimensiuni,

pe care nici măcar nu le concepuseră vreodată...

Brusc, privighetorile începură să cânte priveghiul
Întuneciunii făcând cafea cu lapte din cerul cu stele...

Încet-încet se prevedea o nouă lumină, în care

Argusul nu putea să vadă nimic, neputând să-şi vadă măcar marginile